Drept procesual penal - ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
ACȚIUNEA PENALĂ
Articolul 14: Obiectul și exercitarea acțiunii penale
- Acțiunea penală vizează tragererea la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor.
- Se inițiază prin actul de inculpare conform prevederilor legale.
- Poate fi exercitată pe parcursul întregului proces penal, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Articolul 15: Condițiile de punere în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale
- Acțiunea penală se inițiază și se desfășoară când există dovezi care sugerează rezonabil că o persoană a comis o infracțiune și nu există motive care să împiedice inițierea sau exercitarea acesteia.
Articolul 16: Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale
- Acțiunea penală nu poate fi inițiată sau, după ce a fost inițiată, nu mai poate fi exercitată în cazul în care:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
- Pentru cazurile de mai sus cu scris îngroșat, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, respectiv atunci când instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, acțiunea civilă va rămâne nesoluționată.