Drept penal - INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU
INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU
Art. 289 Luarea de Mită -
Definiția Legală
(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
1. Obiectul infracțiunii
Juridic: Buna desfășurare a relațiilor de serviciu și relațiile sociale asociate.
Material: În principiu, nu există.
2. Subiectul infracțiunii
Activ:
Nemijlocit calificat: Funcționarul public definit conform art. 175 alin. (1) NCP.
Asimilat: Persoane definite de art. 175 alin. (2) NCP, precum medici, farmaciști, notari publici etc.
Arbitrii: Persoane chemate să pronunțe hotărâri în baza unui acord de arbitraj.
Funcționar public: Persoană fizică sau juridică.
Complice, instigator: Orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală.
Coautor: Doar o persoană cu calitatea de funcționar public sau asimilată.
Pasiv:
General: Statul.
Special: Autoritatea publică, instituția publică, persoana juridică de interes public sau privat unde făptuitorul își exercită atribuțiile.